În seara zilei de 5 decembrie 2017, ediția a 3-a a Galei RemarcAbilitatea a adus împreună un număr și mai mare de premianți demni de remarcat, de prieteni,  organizații și instituții susținătoare ale viziunii pe care o are organizatorul acestui eveniment- Asociația Obștească Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD).

gala Remarcabilitatea

Domnul Vitalie Meșter, directorul executiv al CAJPD a menționat ”Statul trebuie să asigure oricărei persoane  cu dizabilități recunoașterea capacității juridice în egală măsură cu ceilalți, în toate domeniile vieții, inclusiv în exercitarea dreptului la muncă. În lipsa unor mecanisme de stimulare financiară a agenților economici, pentru a asigura  angajarea persoanelor cu dizabilități, CAJPD  și partenerii săi, prin intermediul Galei RemarcAbilitatea, ne propunem să oferim recunoștință publică companiilor care angajează în câmpul muncii persoane cu dizabilități. Prin acest eveniment, dorim să evidențiem agenții economici  care remarcă abilitatea persoanelor cu dizabilități.”
Evenimentul a fost onorat de prezența doamnei Stela Grigoraș- Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, doamnei Desiree Jongsma- reprezentant UNICEF în Republica Moldova, doamna Olesea Perean-Directoare de programe la Oficiul ONU pentru Drepturile Omului, doamnei Silvia Apostol-directoarea IM Swedish Development Partner Moldova, doamnei Ludmila Malcoci, președinta Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități și a domnului Gero Stuller-atașatul pe probleme sociale la Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale și Protecției Consumatorului din Austria.
O abordare inovativă pentru această ediție a fost oferirea trofeelor de către companiile premiante anul trecut. Astfel, antreprenorii și-au dat mâna unii cu alții pentru susținerea unui antreprenoriat responsabil.
Desemnarea premianților  a avut loc în urma unei perioade de înscrieri pentru următoarele categorii de angajatori. O comisie de experți a analizat aplicările companiilor participante, iar numele acestora sunt:
1.      Angajatorul remarcabil pentru întreprinderea măsurilor de acomodare rezonabilă a locului de muncă pentru persoanele cu dizabilități.
Compania  McDonalds, Î.M. FOOD PLANET RESTAURANTS S.R.L are 286 de angajați, dintre care 4 persoane cu nevoi speciale, pentru care sunt respectate anumite condiții precum excluderea ridicării greutăților, evitarea spațiului de lucru la temperaturi înalte sau scăzute, pauze mai dese și un timp redus de muncă, o durată mai mare a concediului anual de odihnă.

2.      Angajatorul remarcabil pentru angajarea persoanelor cu dizabilități prin angajarea asistată.
S.R.L FRUCTUL se ocupă cu creșterea răsadurilor și a florilor. Trei persoane dintre cei 32 de angajați ai companiei sunt persoane cu necesități speciale. Una dintre acestea a fost angajată la inițiativa angajatorului, iar celelalte două au ajuns să fie incluse în câmpul muncii prin serviciul de angajare asistată.
fructul Lucas-S

Întreprinderea cu capital străin OILTECH S.R.L. se ocupă cu producerea sistemelor de protecție a țevilor. Compania are 360 de angajați, dintre care 9 sunt persoane cu nevoie speciale.

3.      Angajatorul remarcabil pentru angajarea celor mai multe persoane cu dizabilități.
Moldretail Group S.R.L., care deține rețeaua de magazine Linella și Unimarket, are angajate 100 de persoane cu dizabilități care lucrează în toate filialele din țară. Angajatorul apreciază responsabilitatea persoanelor cu dizabilități în procesul de lucru.

HR-Consulting S.R.L. se ocupă cu recrutarea de personal. În desemnarea acestui deținător al trofeului RemarcAbilitatea, experții au ținut cont de raportul dintre numărul total al angajaților și numărul persoanelor cu dizabilități angajate , precum și angajarea persoanelor cu dizabilități în posturi de muncă calificată.  Din cei 17 angajați, 2 sunt cu necesități speciale.

 

Orbico, Moldretail group
Compania ORBICO Moldova înmânează trofeul companiei Moldretail Group S.R.L.
De asemenea, a fost o noutate decernarea unor trofee de apreciere persoanelor cu dizabilități care au dat dovadă de perseverență și responsabilitate în procesul lor de angajare. Aceștia sunt un model de succes și o încurajare  atât pentru alte persoane cu nevoi speciale, cât și o remunerare pentru efortul tuturor organizațiilor și a instituțiilor publice, a companiilor angajatoare care tind să dezvolte această sferă.
IMG_4289
Domnul Meșter a lansat perspectiva ca următoarea ediție a Galei să se desfășoare în una din regiunile țării, pentru a extinde șansa persoanelor cu dizabilități și a antreprenorilor din întreaga țară să participe la acest eveniment.
Evenimentul s-a încheiat cu o cină festivă în atmosfera unui recital de muzică live.
Gala “RemarcAbilitatea” 2017 este organizată de către A.O. Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități, sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu A.O. Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova; Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD); A.O. Eco-Rezeni; A.O. ”Centrul Media pentru Tineri”; Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu suportul financiar al A.O. Reprezentanța IM Swedish Development Partner, Ministerul Federal al Muncii, Afacerilor Sociale și Protecției Consumatorului din Austria și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).
Puteți urmări ediția completă a Galei transmisă de Privesc.eu AICI.