În perioada 13-28 mai 2025, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) a organizat o campanie de comunicare pe platforma de socializare Facebook, dedicată promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, cu accent pe accesibilitatea infrastructurii pietonale și a serviciilor de educație superioară din Republica Moldova. Campania a inclus trei spoturi video distincte, produse cu implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, care ilustrează situații reale legate de accesibilitate și standardele existente – toate inspirate din experiențele personale ale protagoniștilor.

Desfășurarea campaniei de sensibilizare este ultima activitate care marchează finalizarea proiectului „Societatea civilă pentru integrare europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Friedrich Ebert Stiftung Moldova. Proiectul a fost implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în parteneriat cu AO Institutum Virtutes Civilis, Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Friedrich Ebert Stiftung Moldova și Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. CDPD, în calitate de partener de implementare, a avut ca obiectiv principal sprijinirea implicării active a persoanelor cu dizabilități în monitorizarea bugetelor instituțiilor publice, cu accent pe utilizarea fondurilor contribuabililor pentru accesibilizare. Printre prioritățile proiectului au fost următoarele componente:

  • Supravegherea alocărilor bugetare destinate accesibilizării instituțiilor publice;
  • Evaluarea calității lucrărilor de accesibilitate finanțate din fonduri publice;
  • Responsabilizarea autorităților în privința respectării standardelor de accesibilitate.

Spoturile video, elaborate și promovate în cadrul proiectului, au făcut parte din componenta de sensibilizare, adresate factorilor de decizie și actorilor relevanți, cu scopul de a sublinia necesitatea respectării standardelor de accesibilitate. Fie că este vorba despre infrastructura pietonală sau despre condițiile de oferire a serviciilor educaționale, persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze în mod egal de aceleași drepturi.

Primul spot (vizualizează pe Youtube) prezintă perspectiva unei instituții superioare de învățământ accesibile în Franța, văzută prin prisma experienței Elenei Cucuruzeanu, absolventa Universității din Sorbona.

Al doilea spot video abordează opinia lui Anatol Petrovschi, student cu dizabilități la Universitatea de Stat din Moldova, despre ce înseamnă pentru el o universitate accesibilă și care ar fi cerințele de acomodare rezonabilă care ar face procesul educațional mai accesibil (vizualizează pe Youtube).

Cel de al treilea material spot video prezintă lipsa infrastructurii accesibile și obstacolele fizice cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în mediul urban (vizualizează pe Youtube).

Spoturile video au acumulat rezultate impresionante, dat fiind perioada scurtă de rulare pe platforma de socializare Facebook:

  • Interacțiuni (reacții, comentarii, distribuiri): 642 persoane.
  • Vizualizări complete (95–100% din conținutul spoturilor): 1962 de persoane.
  • Vizualizări de 75% din durata spoturilor: 2,374 de persoane.

Campania se înscrie în linia acțiunilor CDPD de a promova asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități la educația incluzivă și accesul egal în spațiile urbane și în clădirile publice. Pentru a prezenta și date factuale despre starea lucrurilor, în cadrul proiectului au fost realizate și două studii de monitorizare bugetară:

Campania de comunicare a fost realizată de Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Friedrich Ebert Stiftung Moldova. Proiectul este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în parteneriat cu A.O Institutum Virtutes Civilis, Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Friedrich Ebert Stiftung Moldova. 

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă rugăm să contactați: Ion Bulicanu, Coordonator comunicare CDPD, telefon 022 287090 sau e-mail: [email protected]