Potențialul universităților din Moldova în implementarea Programului de dezvoltare a educației incluzive 2024-2027, discutat la o masă rotundă organizată de Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Chișinău, 14 noiembrie 2024 

În cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert”, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a organizat în cadrul USM, pe 14 noiembrie 2024, o masă rotundă dedicată tematicii „Potențialul universităților din Moldova de implementare a Programului de dezvoltare a educației incluzive 2024-2027”. Evenimentul a avut loc în Aula „Regina Maria” a Universității de Stat din Moldova și a reunit reprezentanți a mai multor universități, funcționari de la Ministerul Educației și Cercetării, precum și experți în domeniul educației incluzive. Printre participanții la întrunire a fost și dl James Thomas Jackson, expert în educația incluzivă de la Howard University, din Washington.  

Unul dintre subiectele centrale ale mesei rotunde a fost prezentarea viziunii Ministerului Educației și Cercetării privind implementarea programului de dezvoltare a educației incluzive pentru perioada 2024-2027. Reprezentanții ministerului au detaliat măsurile propuse pentru asigurarea accesibilității în învățământul superior pentru tinerii cu dizabilități, în special în ceea ce privește adaptarea universităților la standardele internaționale de accesibilitate și furnizarea de echipamente și tehnologii asistive pentru studenții cu nevoi speciale.

Emma Matreniuc, directoarea Asociației „Vivere”,în calitate de persoană cu dizabilități locomotorii și de absolventă a USM, a prezentat din perspectiva unui beneficiar cum ar trebui să fie adaptate serviciile educaționale universitare, astfel încât să corespundă necesităților studenților cu necesități speciale. Totodată, dl James Thomas Jackson a prezentat cele mai bune practici ale educației incluzive în universitățile din SUA.

În cadrul mesei rotunde expertul CDPD, Ion Cibotărică, a prezentat Raportul de monitorizare a cheltuielilor bugetare pentru serviciile de educație incluzivă în instituțiile de învățământ superior din Moldova. Documentul analizează accesibilitatea infrastructurii și a procesului educațional al universităților pentru studenții cu dizabilități. În același, raportul documentează, cantitativ și calitativ, conformitatea măsurilor realizate prin prisma standardelor de accesibilitate și propune mai multe recomandări instituțiilor vizate în studiu.     

Reamintim că unul din obiectivele Ministerului Educației și Cercetării pentru Programul de dezvoltare a educației incluzive 2024-2027, este ca până în anul 2027 rata tinerilor cu dizabilități care acced la studii superioare să ajungă la 2% din numărul total al studenților. Potrivit statisticilor oficiale ale MEC în anul de studii 2021-2022, rata studenților cu dizabilități în universitățile din Moldova era de doar 0,3%, ceea ce subliniază necesitatea unor măsuri suplimentare pentru a încuraja integrarea acestora în învățământul superior.

Evenimentul de astăzi a fost un pas important în promovarea unui dialog constructiv între autorități, instituțiile de învățământ superior și organizațiile din domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. În acest context, s-a subliniat importanța colaborării între toate părțile implicate pentru a asigura condiții adecvate pentru tinerii cu dizabilități, promovând astfel accesul acestora la educație de calitate.

Otilia DANDARA, prorector pentru activitate didactică și studențească a menționat că Universitatea de Stat din Moldova este deschisă să se implice în problematica incluziunii educaționale. “Ca și instituție de învățământ superior USM trebuie să se implice în dezvoltarea competențelor profesionale în scopul promovării tuturor grupurilor sociale, inclusiv a studenților cu dizabilități, mai ales că avem facultăți precum Facultatea de Psihologie, Sociologie, Facultatea de Științe ale Educației care au tangențe cu procesul de incluziune și ar trebui să fie implicate mai mult în găsirea soluțiilor problemelor, a obstacolelor cu care se confruntă studenții cu dizabilități. La USM există un laborator pentru studenții cu deficiențe de vedere, care ar trebui dotat cu mai multe resurse materiale cât și umane, ca aceștia să aibă acces mai larg, fapt care rămâne o provocare pentru administrația instituției în asigurarea acestor resurse financiare pentru a crea un mediu favorabil educațional tuturor grupurilor de studenți“. Evenimentul și raportul de monitorizare au fost realizate de Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Friedrich Ebert Stiftung Moldova. Proiectul este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în parteneriat cu A.O Institutum Virtutes Civilis, Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Friedrich Ebert Stiftung Moldova. 

Raportul integral poate fi accesat pe pagina proiectului: https://www.euromonitor.md/raport-de-monitorizare-bugetara-monitorizarea-cheltuielilor-bugetare-pentru-serviciile-de-educatie-incluziva-in-institutiile-de-invatamant-superior-din-republica-moldova/

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă rugăm să contactați: Ion Bulicanu, Coordonator comunicare CDPD,   telefon 07910920 sau e-mail: [email protected]