Sari la conținut
Toate articolele
Noutați

Legea nr. 156 din 1998 privind sistemul public de pensii a fost modificată

Parlamentul Moldovei a modificat recent Legea nr. 156, din 1998, privind sistemul public de pensii, în baza hotărârilor Curții Constituționale din 22 noiembrie 2018 și, respectiv, din 24 septembrie 2019.

 

Ca urmare a modificărilor adoptate de legislativ, în art. 5, alineatul (2), litera d) a Legii 156, ”perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă, sub vârsta de 18 ani sau a unei persoane cu dizabilitate severă de către unul dintre părinți, de către tutore sau curator, până la angajarea în funcția de asistent personal” este asimilată cu stagiul de cotizare. În redacția veche a legii de acest drept puteau beneficia doar părinții, tutorii sau curatorii care au îngrijit sau îngrijesc un copil cu dizabilitate severă aflat sub vârsta de 18 ani, acest drept nefiind aplicabil pentru perioada de îngrijire a unei persoane adulte cu dizabilitate severă, cum ar fi, spre exemplu, fiul/fiica, frate/sora care au atins vârsta de 18 ani, părinte, buneii și alte persoane adulte cu dizabilitate severă.

În ceea ce privește modificările din art.20, alin (1), a aceleiași legi, constatăm cu regret că Parlamentul nu s-a condus integral de prevederile hotărârii Înaltei Curți. Astfel, decizia Curții Constituționale nr. 29, din 22.11.2018, stabilește că ”în măsura în care dreptul la pensia de dizabilitate, în cazul unei dizabilități severe provocate de o afecțiune generală, se acordă în funcție de stagiul de cotizare efectiv realizat”, în timp ce Legislativul, prin rectificările adoptate, a îngrădit acest drept, stabilind obligația de acumulare, de către persoana cu dizabilitate severă, a unui stagiu de cotizare de cel puțin 2 ani de zile. Pentru a afla mai multe detalii, puteți să accesați textul legii.

 

Deși noile prevederi sunt mai favorabile în ceea ce privește asigurarea dreptului la pensie a persoanelor cu dizabilitate severă, în raport cu redacția veche a legii, considerăm că noile prevederi sunt neconstituționale,  îngrădesc dreptul la protecție socială și sunt pasibile a fi contestate. Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități(CDPD) va analiza măsurile care ar putea fi întreprinse pentru modificarea art.20 a legii 156 în spiritul  hotărârii Curții Constituționale nr. 29, din 22.11.2018.

Dorim să subliniem că protagoniștii care au fost asistați de către echipa de juriști a CDPD să acționeze pentru producerea acestei schimbări de sistem sunt dna. Alexandra Malai, mamă a 2 copii cu dizabilitate severă și dl. Stanislav Poroșenco, persoană cu dizabilitate severă. Această activitate a fost realizată de către CDPD, în cadrul proiectului  ”Creșterea nivelului de implicare și participare a persoanelor cu dizabilități în viața publică” finanțat de către IM Swedish Development Partner.

Noutați

Lecție de empatie și accesibilitate: Funcționarii publici din Glodeni au testat barierele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități

COBANI // Echipa Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD), în parteneriat cu Asociația „Neemia” și voluntarul Adam Minahan, a organizat pe 27 mai un exercițiu inedit de evaluare a accesibilității, intitulat „În papucii persoanelor cu dizabilități”. La acțiune au participat funcționari publici și angajați ai instituțiilor sociale din satele Cobani, Braniște și Camenca (raionul…

Noutați

UPDATE // O nouă victorie, dar provizorie: O femeie cu dizabilități din Chișinău obține asistent personal prin executare silită, însă Ministerul Muncii atacă decizia

CHIȘINĂU — După o luptă judiciară îndelungată împotriva unui blocaj birocratic sistemic, Aliona Stoian, o locuitoare a capitalei care suferă de o afecțiune gravă, a obținut, în sfârșit, dreptul de a beneficia de sprijinul unui asistent personal. Cu toate acestea, triumful ar putea fi de scurtă durată, în contextul în care Ministerul Muncii a contestat…

Noutați

Anunț concurs pentru selectarea a 2 consultanți

Anunț concurs pentru selectarea a 2 consultanți/ consultante pentru realizarea unei cercetări privind lacunele existente și să consolideze prevederile Legii nr. 60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, precum și să sprijine armonizarea normativelor de accesibilitate cu standardele europene și ISO. A.O. CDPD anunță concurs pentru selectarea a 2 consultanți/ consultante pentru elaborarea și promovarea…