Pe data de 3 martie 2021 Curtea Supremă de Justiție a reconfirmat, printr-o încheiere irevocabilă, obligația Direcției generale locativ-comunale și amenajare a mun. Chișinău de a reinstala pilonii cu indicatoare turistice în corespundere cu normele tehnice naționale. Încheierea vine după ce instituția municipală a fost acționată în judecată de Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) pentru nerespectarea standardelor la instalarea a 23 de stâlpi cu panouri informative, în noiembrie 2018, pe trotuarele de pe bulevardele Ștefan cel Mare și Sfânt și Constantin Negruzzi. 

Conform normativelor în construcții, indicatoarele stradale în zonele pietonale trebuie să fie amplasate la o înălțime de cel puțin 2100 mm, în timp ce unele tăblițe informative de pe stâlpii instalați de Direcția municipală au în medie 1860 mm, creând, astfel, un pericol de accidentare pentru persoanele nevăzătoare mai înalte. Reprezentanții CDPD, în rezultatul monitorizării procesului de instalare, au constatat, chiar la etapa inițială a lucrărilor, această abatere și au alertat autoritățile municipale inclusiv Agenția de supraveghere tehnică. 

 

După adresarea unei sesizări din partea CDPD, Direcția generală locativ-comunală și  amenajare nu a remediat situația, justificând încălcările admise prin faptul că locurile de pe trotuare, unde au fost instalați pilonii, ar fi spații cu flux redus de pietoni. Pentru soluționarea problemei create, CDPD a acționat în judecată Direcția generală locativ-comunală și amenajare. 

Prima instanță a obligat autoritățile municipale ”să înlăture încălcările normelor de accesibilitate admise la executarea lucrărilor de montarea celor 23 de indicatoare stradale și reinstalarea acestora, respectând înălțimea minim admisibilă de 2100 mm”. Direcția generală locativ-comunală și amenajare a contestat hotărârea primei instanțe  la Curtea de Apel Chișinău, iar mai apoi și la Curtea Supremă de Justiție. Ambele instanțe au menținut hotărârea primei instanțe, obligând, astfel, instituția municipală să se conformeze standardelor naționale de accesibilitate. Pentru mai multe detalii accesați: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=60145

 Acest proces de litigare strategică  a fost realizat de CDPD în cadrul proiectului ”Creșterea nivelului de implicare și participare a persoanelor cu dizabilități în viața publică” finanțat de IM Swedish Development Partner.